Bird Box (2018)

Bazată pe romanul scriitorului Josh Malerman, povestea este stabilită în viitorul apropiat, unde o mamă și cei doi copii ai ei încearcă să supraviețuiască unei amenințări imitente, după ce o forță extraterestră misterioasă a condus la decimarea populației lumii. La cinci ani după ce un val de sinucideri în masă a decimat populația, o femeie și cei doi copii ai ei se îmbarcă într-o căutare disperată și periculoasă pentru adăpost. Nimeni nu știe de fapt cum arată această forță monstruoasă, pentru că oricine o vede își pierde imediat mințile și se sinucide într-un mod oribil. Supraviețuitorii se protejează prin acoperirea ochilor, fapt ce le limitează mișcarea și îi fac vulnerabili în fața altor pericole. Într-o lume înconjurată de monștri, Malorie trebuie să găsească forța de a fugi cu copiii ei în căutarea siguranței. Pentru a supraviețui, cei trei trebuie să realizeze, legați la ochi, o călătorie periculoasă de două zile, bazându-se doar pe inteligența mamei și pe urechile instruite ale copiilor.

Assassination Nation (2018)

Atunci când oamenii din liniștitul oraș american Salem sunt vizați de un hacker răzbunător, toată viața lor privată este distrusă, pe măsură ce secrete periculoase sunt dezvăluite. Totul se transformă într-o nebunie absolută, determinând-o pe Lily și prietenele ei să se întrebe dacă vor reuși sa treacă peste această noapte. În timp ce istoricul browserelor, mesajele private, descărcările ilegale, și o serie de secrete sunt expuse, oamenii devin furioși, iar Lily se află chiar în mijlocul lor.

Beyond White Space (2018)

Tatăl lui Richard Bentley a fost ucis în urmă cu mai mulți ani de o creatură imensă cunoscută sub numele de Tin Lung. Alături de fratele său Owen, Richard acceptă cele mai grele misiuni în spațiu. Lucrând pentru compania AmberCorp, Richard nu a încetat niciodată să caute bestia care i-a ucis tatăl. Richard împreună cu neexperimentatul Lynn Navarro vor porni într-o nouă misiune în spațiu în căutarea răzbunării.

First Man (2018)

First Man (2018) este o privire asupra vieții astronautului Neil Armstrong și a legendarei misiuni spațiale prin care a devenit primul om care a ajuns pe Lună, în iulie 1969. Istoricul NASA, James R. Hansen, a avut un acces direct rar la persoana lui Armstrong, un pilot experimentat, transformat într-un astronaut atât de determinat să ajungă pe Lună și să joace rolul de erou american, încât a devenit cunoscut sub numele de „the Ice Commander”. Armstrong a suferit o tragedie familială înainte ca Apollo să-l transforme în acest astronaut îndârjit și să devină un erou desăvârșit. Armstrong s-a întors de pe Lună ca unul dintre cei mai faimoși oameni de pe Pământ, dar nu a profitat de această faimă printr-o carieră politică. El s-a reconectat cu familia, s-a izolat de lumea exterioară și a devenit un om privat. First Man (2018) explorează sacrificiile și costurile lui Neil Armstrong, pe parcursul uneia dintre cele mai periculoase misiuni din istoria călătoriei spațiale.

Boundaries (2018)

Laura, o mamă singură care trăiește în Seattle, are o nevoie constantă de a pune alte persoane înaintea ei. Atunci când tatăl ei înstrăinat, Jack, este dat afară din azilul în care era îngrijit, Laura este nevoită să îl conducă în cealaltă parte a țării pentru a locui împreună cu sora ei, JoJo. De-a lungul drumului o însoțește istețul, dar problematicul ei fiu, Henry, și o varietate de acțiuni caritabile pentru animale. Fără a-i spune Laurei, Jack îl convinge pe Henry să-l ajute să-și vândă proviziile cu marijuana la fiecare oprire a călătoriei lor, lucru care duce la reuniuni neașteptate cu vechi prieteni și rude. Cu toate acestea, excursia își schimbă direcția în momentul în care Henry cere să-și vadă tatăl, Leonard, un pierde-vară, dând astfel peste cap încercarea Laurei de a-și ține familia împreună și, în cele din urmă, forțând-o să vadă în tatăl ei, bărbatul care este cu adevărat.

Roma (2018)

Roma (2018) este o poveste care explorează un an turbulent din viața unei familii din clasa mijlocie din Mexico City, la începutul anilor 1970. O portretizare vie a conflictelor interne și a ierarhiei sociale în mijlocul turbulențelor politice, filmul urmărește o tânără bonă, Cleo, care lucrează în Mexico City pentru o familie din clasa de mijloc. Mamă a patru copii, Sofia, se confruntă cu absența prelungită a soțului ei, în timp ce Cleo se confruntă cu propriile sale vești devastatoare, care amenință să o distragă de la îngrijirea copiilor Sofiei, pe care îi iubește ca și cum ar fi ai ei. Cleo și Sofia se luptă în tăcere cu schimbările care pătrund în casa familiei, într-o țară care se confruntă cu luptele dintre o miliție sprijinită de guvern și studenții demonstranți. Într-o perioadă de conflicte personale, sociale și politice, filmul explorează mijloacele prin care familia își menține echilibrul.

Hunter Killer (2018)

În adâncul Oceanului Arctic, căpitanul unui submarin american, Joe Glass este în căutarea unui submarin din SUA aflat în primejdie, atunci când descoperă că o lovitură de stat rusească amenință să desființeze ordinea mondială. Cu echipajul și țara în pericol, căpitanul Glass trebuie să lucreze cu trupele de elită SEAL pentru a salva viața președintelui rus, care a fost luat prizonier de un general rus în timpul unei lovituri de stat militare. Izolați de toate mijloacele de comunicare, un comandant de submarin și o unitate de forțe speciale este tot ceea ce se află între asaltul rus și războiul total. Vor reuși aceștia să se strecoare prin apele inamice pentru a opri cel de-al Treilea Război Mondial?

Ride (2018)

Ride (2018) este o poveste care atrage atenția asupra unei societăți obsedate de tehnologie. Când James, un șofer Uber și pasagerul lui, Jessica, îl iau pe carismaticul, dar manipulativul Bruno, o noapte normală în LA devine un război psihologic pentru supraviețuire. Un actor zbuciumat în timpul zilei, James își plătește facturile realizând curse pe timpul serii printr-un serviciu de ridesharing. Noaptea lui începe ca oricare alta, cu toate că nu-i vine să creadă ce noroc are atunci când o ia pe frumoasa Jessica. Următorul său pasager, Bruno, îl convinge pe James să se întoarcă și să o invite pe tânără să li se alăture pentru o noapte sălbatică. Curând, lucrurile iau o întorsătură șocantă când Bruno, înarmat cu o armă și cu o idee ciudată de distracție, îi forțează să participe la o plimbare înspăimântătoare și extrem de tensionată, care se scapă rapid de sub control.

The Unthinkable (2018)

Alex locuiește într-un sat alături de mama sa și de tatăl său agresiv, Bjorn. Mama lui Alex nu mai suportă situația și-și părăsește familia. Cea mai bună prietenă a lui Alex, Anna, se mută la Stockholm. Alex rămâne singur ceea ce îl determină să plece de la tatăl său și să se mute la o rudă apropiată. 10 ani mai târziu, Alex locuiește în Stockholm și este un pianist celebru. Pe timp de vară au loc mai multe explozii în oraș. Alex se reîntoarce în satul natal și să cumpără biserica în care avea obiceiul să petreacă timpul cu Anna. Tot aici se reîntâlnește cu Anna. Atacurile asupra Suediei se înrăutățesc și sunt din ce în ce mai dese, iar viața celor doi este în pericol.

Goosebumps 2: Haunted Halloween (2018)

Halloween-ul revine la viață într-o nouă aventură bazată pe seria de cărți pentru copii cu același nume a scriitorului R.L. Stine. Continuarea se învârte în jurul a trei prieteni care trebuie să-l oprească pe Slappy The Dummy de la începerea apocalipsei de Halloween. În micul oraș Wardenclyffe, în noaptea de Halloween, doi băieți pe nume Sonny și Sam găsesc un manuscris numit „Haunted Halloween” într-o casă abandonată, care anterior fusese deținută de R. L. Stine. Când l-au deschis, ei l-au eliberat fără să știe pe Slappy, care intenționează să declanșeze o apocalipsă de Halloween cu ajutorul aliaților săi monștrii. Prietenii întâmpină accidental un nou val de necazuri condus de marioneta Slappy. Acum, Sonny, sora lui, Sarah, și Sam trebuie să lucreze împreună pentru a contracara complotul lui Slappy înainte ca totul să fie pierdut.